EVENIMENT - Viaţa Liberă Galaţi

Doar nouă ucraineni au cerut protecție temporară

Scris de Miercuri, 06 Iulie 2022
Ultimele 24 de ore au adus din nou puțin peste 600 de refugiați, înregistrați la cele două puncte de tranzit de pe raza județului Galați. Conform Poliției de Frontieră Galați, fluxul cel mai mare, de 398 de persoane, s-a înregistrat prin vama de la Galați, în timp ce pe la…

Va fi încheiată o singură medie anuală pe disciplină, potrivit ROFUIP 2022

Scris de Marți, 05 Iulie 2022
Noul regulamentul de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar urmează să fie publicat în Monitorul Oficial și intră în vigoare de la 1 septembrie 2022, potrivit documentului, obținut de Edupedu.ro. În urma schimbării structurii anului școlar în cinci module și cinci vacanțe, începând cu 5 septembrie 2022, ROFUIP…

Președintele Iohannis, despre modernizarea Constituției, a Codului fiscal și legile securității naționale

Scris de Marți, 05 Iulie 2022
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat marţi, într-o conferință de presă susținută la Palatul Cotroceni, că "este nevoie de revizuirea şi modernizarea Constituţiei", dar acest lucru, în opinia sa, nu ar fi posibil până în 2024. "Cred că este nevoie de o revizuire a Constituţiei în sensul modernizării ei, însă trebuie…

Cum explică CFR Călători sauna din vagoane

Scris de Marți, 05 Iulie 2022
În urma numeroaselor reacții din spațiul public, care acuză temperaturile insuportabile pe care călătorii sunt nevoiți să le suporte, ore întregi, în multe dintre vagoanele CFR Călători, cu geamuri care nu se deschid și cu aer condiționat care nu funcționează, compania încearcă o explicație. „Având în vedere că media temperaturilor…

Un gălățean și-a bătut concubina și a încercat să îi dea foc în fața copiilor

Scris de Marți, 05 Iulie 2022
Un bărbat din Galați fost reținut zilele trecute în urma unui scandal care a fost la un pas să culmineze cu o tragedie de proporții. Individul și-ar fi agresat concubina cu care are nu mai puțin de patru copii, toți cu vârste mai mici de 8 ani, lovind-o în cap…

Miercuri, am putea avea un nou ministru al Agriculturii

Scris de Marți, 05 Iulie 2022
PSD decide miercuri, în şedinţa Consiliului Politic Naţional, cine va fi noul ministru al Agriculturii, după demisia lui Adrian Chesnoiu, în urma cererii DNA de ridicare a imunităţii parlamentare, pentru trafic de influenţă. Potrivit unor surse din PSD, printre numele vehiculate se află actualul preşedinte al comisiei de Agricultură, deputatul…

USR nu este de acord cu noile măsuri fiscale

Scris de Marți, 05 Iulie 2022
USR a reacționat, printr-un comunicat de presă transmis marți, la măsurile fiscale propuse de Guvernul PNL-PSD-UDMR, condus de premierul Nicolae Ciucă, luni. USR susține că măsurile ”nu vor face decât să distrugă părți importante din economie și îi vor sărăci și mai mult pe români”, dar și că ”sinecuriștii și…

A început aderarea Finlandei și a Suediei la NATO

Scris de Marți, 05 Iulie 2022
Cele 30 de state membre ale NATO au început marţi la Bruxelles procesul de ratificare a aderării Finlandei şi Suediei, a anunţat secretarul general al Alianţei, Jens Stoltenberg, citat de AFP. "Semnarea protocoalelor de aderare lansează procesul de ratificare în fiecare ţară membră", a explicat el înainte ca ambasadorii acestora…

O privire sarcastică asupra „epocii de tranziție”. Vrabia – o comedie de nota 10 despre Galați

Scris de Marți, 05 Iulie 2022
Ultimul spectacol al stagiunii 2021-2022 al Teatrului „Fani Tardini” a fost un regal din toate punctele de vedere: text, regie, joc actoricesc, scenografie și fond sonor. ”Vrabia” este povestea unei familii din Țiglina IV, întinsă pe parcursul câtorva decenii; povestea copilăriei, devenirii și maturizării eroinei Ema-ce-nume-urât și a familiei sale…

Firma UMB anunță oprirea lucrărilor, inclusiv la drumul expres Galaţi-Brăila

Scris de Marți, 05 Iulie 2022
Conform unui anunț al Asociației Pro Infrastructura, compania UMB oprește lucrul pe toate șantierele. Astfel, unul dintre cei mai importanți antreprenori generali de pe proiectele majore de infrastructură rutieră a luat o decizie fără precedent: începând de luni, 11 iulie, nu își va mai chema oamenii la muncă. Săptămâna curentă…

Profesoară hărțuită 10 ani pentru că a dezvăluit nereguli la concursuri școlare. Abia CEDO i-a dat dreptate

Scris de Marți, 05 Iulie 2022
Cristina Rusu, profesoara de Geografie din Bistrița care a învins statul român la CEDO, este un exemplu de avertizor de integritate hărțuit cu procese și ignorat de autoritățile din domeniu. Povestea ei este pe cât de tristă pe atât de spectaculoasă: a dezvăluit neregulile de la Olimpiada Națională de Geografie,…

Cum pot cumpăra gălățenii titluri "Tezaur"

Scris de Marți, 05 Iulie 2022
Începând de luni, 4 iulie, românii pot investi în titlurile de stat "Tezaur" emise de Ministerul Finanțelor, cu maturități de 1 și 3 ani și dobânzi anuale de 8,25% și 8,6%. Titlurile de stat au valoare nominală de 1 leu și sunt în forma dematerializată. Gălățenii interesați să investească în…

A început completarea fişelor cu opțiuni pentru admiterea la liceu

Scris de Marți, 05 Iulie 2022
Pentru cei 3.710 absolvenţi de gimnaziu din judeţul Galaţi a început de luni, 4 iulie, completarea fişelor cu opţiuni, pentru admiterea la liceu. Ultima zi în care fişele pot fi depuse este 11 iulie. Înscrierea în clasa a IX-a, în liceele de stat, se face fără examen, pe baza mediei…

Casă pentru trei copii orfani de mamă

Scris de Marți, 05 Iulie 2022
Prin ajutorul preoților și al credincioșilor din Brăhășești, trei copii dintr-o familie nevoiașă au fost ajutați să treacă mai ușor peste marea suferință prin care au trecut după ce, la începutul acestui an, și-au pierdut mama în urma unei boli necruțătoare. Întrucât cei trei copii, două fete şi un băiat,…

Tobogan în reparaţii la Plaja „Dunărea”

Scris de Marți, 05 Iulie 2022
Deşi Plaja „Dunărea” a fost închisă luni, 4 iulie, iată că unul dintre toboganele din zona de agrement are nevoie de reparaţii. Printr-o postare pe pagina sa de Facebook, administratorul Plajei, Gospodărire Urbană SRL informează că toboganul galben (Turbo Lance) este în reparație și va fi temporar închis în data…

Concert dedicat Zilei Dunării la Muzeul Eparhial

Scris de Marți, 05 Iulie 2022
Muzeul Istoriei, Culturii şi Spiritualităţii Creştine de la Dunărea de Jos a fost duminică, 3 iulie, gazda concertului vocal-simfonic ”Rapsodia Dunării”, eveniment dedicat marcării Zilei Internaționale a Dunării. Manifestarea devenită deja tradițională a fost rodul colaborării dintre Muzeul Eparhial și Teatrul Naţional de Operă şi Operetă „Nae Leonard“ din Galaţi.…

Sute de credincioși, la sărbătoarea hramului de la Mănăstirea Toflea

Scris de Marți, 05 Iulie 2022
Mănăstirea Toflea din judeţul Galaţi și-a sărbătorit sâmbătă, 2 iulie, unul dintre ocrotitorii spirituali – Sfântul Voievod Ștefan cel Mare, domnitor al Moldovei (1456-1504) și mare ctitor de lăcașuri sfinte. Existența unui schit în sihăstria Buciumenilor, la confluența judeţelor Galaţi, Vrancea şi Vaslui, datează încă din secolul al XVII-lea, dar…

Niciun candidat pentru postul de arhitect-șef al municipiului Galați

Scris de Marți, 05 Iulie 2022
Primăria va fi nevoită să reia procedura de recrutare pentru că nu s-a înscris nici măcar un candidat la concursul organizat pentru ocuparea pe durată nedeterminată a funcției de arhitect-șef al municipiului Galați. Așa cum ați putut afla din ziarul ”Viața liberă”, Galațiul are nevoie de un nou arhitect-șef după…

Ucrainenii au venit cu sutele la început de săptămână

Scris de Marți, 05 Iulie 2022
Ultimele 24 de ore au adus din nou aproape 600 de refugiați, înregistrați la cele două puncte de tranzit de pe raza județului Galați. Conform Poliției de Frontieră Galați, fluxul cel mai mare, de 404 persoane, s-a înregistrat prin vama de la Galați, în timp ce pe la Oancea au…

Cutremur de patru grade, resimțit la Galați

Scris de Luni, 04 Iulie 2022
Luni, 4 iulie, la ora 13,56 (ora locală a României), s-a produs în zona seismică Vrancea-Buzău un cutremur mediu cu magnitudinea ml 4.1, la adâncimea de 125km, anunță Institutul Național de Fizică a Pământului. Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 73km E de Brașov, 76km NE de Ploiești, 117km…

O fetiță din Galați a căzut de la balconul hotelului

Scris de Luni, 04 Iulie 2022
Un accident ce ar fi putut avea urmări tragice s-a petrecut luni dimineață, într-un hotel din stațiunea Eforie Nord. O fetiță de numai 2 ani, din Tecuci, a cărei mamă este angajată a hotelului respectiv, a alunecat de la balconul camerei situate la etajul al doilea. Copila s-a ales cu…

Un gălățean a murit într-un accident la Brașov

Scris de Luni, 04 Iulie 2022
Un șofer din județul Galați și-a pierdut viața într-un teribil accident rutier care a avut loc la finele săptămânii trecute, în Brașov. Potrivit poliției, bărbatul, în vârstă de 35 de ani, care conducea un autoturism pe strada Calea Feldioarei din municipiul Brașov, a intrat în impact cu un ansamblu de…

A murit dirijorul Fanfarei “Valurile Dunării”

Scris de Luni, 04 Iulie 2022
Marin Boroghină, cel care a condus în ultimele decenii fanfara reprezentativă a Centrului Cultural ”Dunărea de Jos”, a trecut la cele veșnice. Timp de 20 de ani, maestrul și muzicienii pe care care i-a coordonat au participat la numeroase festivaluri și spectacole. Marin Boroghină a fost și coordonatorul Festivalului Internațional…

Descinderi cu mascații pe urmele unui hoț din garaje

Scris de Luni, 04 Iulie 2022
Polițiști de la mai multe secții din oraș au fost mobilizați pentru prinderea unui hoț din Galați, care a reușit, dintr-o singură lovitură, dată într-o noapte de la mijlocul lunii iunie, să facă o pagubă de câteva zeci de mii de lei. Polițiști de la Secțiile 3 și 5 precum…
Pagina 138 din 816